March 27, 2019

Explorând New Yorkul - ce să vizitezi?

Când am ajuns la New York în noiembrie știam că nu vom reuși să vedem tot ce ne-am dori, așa că am încercat să stabilim o listă cu prioritățiile noastre turistice. În curând vom merge din nou în Marele Măr și vom avea ocazia să explorăm mai multe locuri, dar în prima noastră vizită am reușit să vedem:

Central Park, Manhattan
Central Park este primul obiectiv pe care doresc să îl menționez deoarece a fost locul care mi-a plăcut cel mai mult. Cred că acest parc cuprinde perfect spritul orașului: este mare, cosmopolit și frumos! Este locul unde vă veți dori să alergați dimineața, restaurant "The Loeb Boathouse" este ideal pentru a lua prânzul cu prietenii, iar nenumăratele sale alei sunt perfecte pentru plimbări romantice.


Un zgârie-nori în Manhattan din vârful căruia am admirat orașul. Dacă doriți să faceți asta, puteți alege între Empire States Building, Rockefeller Center și One World Trade Center în funcție de zona în care vă aflați. Noi am ales Top of the Rock, observatorul din Rockefeller Center și ne-a plăcut foarte mult peisajul. Deși nu e ieftin (36$/persoană) merită să urcați măcar o dată să admirați orașul.

Statuia Libertății este probabil cel mai reprezentativ monument din Statele Unite. Simbol al libertății aceasta a fost oferită în dar de Franța pentru a sărbători prietenia celor două tării în timpul Revoluției Americane.

Pentru a vedea Statuia de aproape trebuie să luați feribotul din Battery Park dacă porniți din Manhattan (sau din Liberty State Park dacă sunteți în New Jersey). Biletele încep de la 18.50$/pers pentru a vizita insula, dar există diverse opțiuni care vă permit și să vă urcați în coroana statuii.

Noi însă am preferat să o vedem de la distanță de pe Feribotul ce merge spre Staten Island. Călătoria cu aceasta este complet gratuită, iar cu această ocazie  puteți vizita si acest district mai puțin cunoscut al New Yorkului dacă sunteți curioși.

Gara Centrala (Grand Central Terminal) este cu siguranță cea mai cunoscută gară din lumea deoarece a apărut în numeroase filme. Fie că ați zărit-o în Gossip Girl, fie că v-o amintiți din Armageddon, această gară în care s-au filmat zeci de producții merită vizitată. Tavanul său pictat cuprinde 2.500 de stele și constelații zodiacale, dar dacă sunteți pasionati de astronomie veți observa că acestea nu reflectă întocmai realitatea. Designul plafonului este invers față de cum ar trebui să fie: vestul fiind în partea de est și estul fiind desenat în vestul sălii. Muralul prezent în Central Terminal acum este de fapt o copie a celui original ce se află sub plăcile restaurative și care probabil va rămâne ascuns mulți ani de acum (deoarece cel inițial conține azbest).
Memorialul 9/11 era relativ aproape de hotelul nostru din Tribeca așa că am reușit să îl vedem atât pe timp de zi cât și noaptea. În locul grandioaselor turnuri se află astăzi două fântâni identice, absolut impresionante. Pe marginea acestora sunt gravate numele tuturor celor care au pierit în acea zi tristă și nu ai cum să privești acest loc și să nu verși o lacrimă gândindu-te la toate tragediile care ar putea fi evitate dacă am fi mai buni, mai iubitori, mai toleranți.

Distruictul financiar a fost un punct de atracție pentru mine. Am lucrat în industria aceasta aproape 10 ani de zile și recunosc, am ales această carieră deoarece eram fascinată de agitația și eleganța oamenilor de afaceri de pe Wall Street din New York și a celor din City în Londra. Dar acum, după ce am trăit pe pielea mea această experiență, pot să spun că m-am plimbat relaxată și fără regrete. Dacă nu ați lcurat în domeniu însă, s-ar putea să nu vis e pară o zonă atât de fascinantă și e păcat să irosiți o zi aici.
Probabil vă așteptați să menționez și celebrul Times Square, un loc pe care deși l-am vizitat, nu mi se pare că trebuie neaparat văzut. Este o zona pur turistică, aglomerată și care în afară de reclame nu are nimic deosebit. Am fost, ne-am făcut două poze și am plecat cât mai repede de acolo.

O plimbare pe High Line a fost o altă prioritate pe care am inclus-o în lista noastră. O zonă mai puțin explorată de turiști, dar foarte populară în rândul localnicilor, High Line a fost odată o linie de tren pentru transportul de marfă și lega cartierul sărăcăcios al abatoarelor (Meatpacking District) de restul orașului. Astăzi, fosta linie de tren suspendată (la 9 metri înălțime) reprezintă unul dintre cele mai iubite spații verzi ale New York-ului, unde vizitatorii vin să se plimbe, să stea pe o bancă și să picteze, în timp ce se bucură de priveliștile fabuloase ale peisajului urban continuu din Manhattan, iar dacă le e foame pot să dea o fugă într-un paradis al gurmanzilor: Chelsea Market.

Brooklyn, și cu precădere cartierul Dumbo, refectă perfect spiriul modern al orașului. Deși Manhattanul este diviziunea cea mai des vizitată din New York, marea majoritate a turiștilor limitându-se la a explora insula, Brooklynul este cel care dă farmec Marelui Măr. Sofisticat și cosmopolit, Dumbo este sediul a numeroase start-up-uri, ceea ce a făcut din această zonă să fie cel mai scump cartier din Brooklyn și totodată una dintre cele mai bogate comunități din New York City.
Am trecut în revistă așadar locurile ce cred eu că trebuie vizitate în New York City. Dacă mă cunoașteți știți că ar fi trebuit să menționez și locurile unde să mâncați în acest oraș, dar pentru aste e nevoie de un articol separat.

Pâna data viitoare, vă doresc o zi frumoasă!

No comments: