Pages

November 29, 2015

Zygi (Cipru) - O incursiune culinară și un strop de relaxare

Voi face o pauză în rândul postărilor despre vacanța mea în Iordania pentru a vă vorbi puțin despre un loc din Cipru. Zygi este un loc în care noi mergem adesea, în doi sau cu prietenii, pentru a lua masa și a ne plimba în portul pitoresc.

Ieșirea de pe autostradă
Zygi este un mic sat pescăresc localizat în sudul Ciprului, la 30 de kilometri de Limassol (direcția Larnaca). În acest sat puteți mânca printre cele mai gustoase preparate de pește și fructe de mare, motiv pentru care noi mergem adesea pentru a savura un meze de pește.

Pentru cei nefamiliarizați cu bucătăria din Sud-Estul Europei și Orientul Mijlociu, "meze" se referă la o sumedenie de preparate servite în porții mici, asemenea celebrului tapasul spaniol. Un meze de pește poate să difere de la local la local, dar în principiu va include:
  • aperitive formate din salată de icre (taramosalata), tahini sau humus (în Cipru se servește în general tahini, dar eu prefer humusul), iaurt (simplu sau în tzatziki) însoțite de pâine sau pita locală și neaparat o salată grecească
  • Fructe de mare și mai exact: sepie, calamari, caracatiță, creveți (atât mici "prawns" cât și mari "shrimps"), scoici (midi de regulă) și crabi (micuți, prăjiți întregi). Dintre toate acestea eu prefer calamarii și caracatița, mai ales dacă sunt gătite la grătar (acestea se prepară la grătar sau se prăjesc în ulei).
  • Iar în final se servește pește, mult pește! Veți fi serviți, după caz cu: biban de mare (sea bass), plătică și alți pești mai mici sau mai mari a căror denumire nu o rețin, dar pe care îi puteți vedea în imaginea de mai jos. Uneori mai se servește și pește nespecific zonei precum somon sau cod (de data aceasta nu a fost cazul).
  • preparatele sunt acompaniante de cartofi pai și unori orez, însă sinceră să fiu eu nu mă ating de aceștia. Prefer să mă țin departe de carbohidrați când am alte bunătăți în față.
Preparate incluse în meze, click pentru mărire
Acesta ar fi "meze-ul" (a cărui preț pe persoană variază între 17 și 26 euro, în funcție de restaurant - cel de față a costat 23), dar după cum vă spuneam Zygi-ul are mai multe de oferit. După o masă îmbelșugată o plimbare în portul pitoresc este perfectă. 

Iar dacă stați până mai spre seara, culoriile superbe ale apusului vor face să merite așteptarea.

Acesta este Zygi-ul, unul dintre locurile mele preferate de pe insulă. Dacă doriți să aflați mai multe despre Cipru voi încerca să vă mai scriu despre aceste locuri.

Ca sfat, eu vă recomand din suflet să explorați insula și să nu stați doar într-un anumit resort. Orașul meu preferat din Cipru e cu siguranță Limassolul (casa meau pentru 6 ani de zile), dar dacă ar fi să vă recomand unde să vă faceți vacanța probabil aș spune Agia Napa sau Protaras!

Sper că v-am făcut poftă de mâncare și poftă de Cipru! Vă aștept cu drag aici, unde cele 20 de grade de azi vă transmit și vouă ce bine e la căldurică!

O zi frumoasă!

November 1, 2015

Maybelline Color Tattoo - 24H - review

Am auzit de fardurile cremă Color Tattoo de la Maybelline acum 2 sau 3 ani de la blogărițele de peste ocean. Îmi doream niște produse pigmentate și rezistente, dar cum nu îmi permiteam să dau bani pe Aqua Cream de la MUFE am încercat să găsesc o alternativă mai ieftină și am ales aceste produse de la Maybelline. 

Primul fard cremă Color Tatto ales se numește "Ethernal Gold" și este un auriu cu tente arămii, mai închis decât "Bareley branded" de la aceeași firmă.


Cel de-al doilea este un gri-argintiu și se numește "Ethernal Silver". Nuanța este frumoasă, însă pentru a obține un aspect uniform va trebui să lucrați mult cu el (blendin and blending and blending).

Cel de-al treilea fard Color Tattoo pe care doresc să îl prezint este un maro cu tente de bronz numit "On and on bronze". Dintre cele 3 farduri cremă acesta este cel mai folosit din colecție, fiind ușor de aplicat și util ca bază pentru un machiaj în nuanțe pământii.

Ce pot să spun despre aceste produse Color Tattoo este că sunt foarte rezistente! Fie că vă prinde ploaia, fie cpă dansați până dimineașa sau transpirați, machiajul râmâne acolo unde îi e locul. Unele nuanțe necesită un blending mai atent, însă când veți vedea machiajul intact la finalul zilei veți înțelege că merită efortul depus.

Pe lângă aceste 3 culori mai am în colecție Endless Purple, Pink Gold, Turquoise Forever și Barely Branded, dar de acestea vă voi vorbi mai târziu. Voi ați încercat aceste farduri? Ce părere aveți de ele?

De unde?
Eu am cumpărat fardurile Color Tattoo atât din Boots (UK), cât și de pe internet (din US și UK). Dacă vă tentează le-am găsit la preț bun pe Amazon UK (aici).