Pages

March 26, 2015

Review CLINICAL 1% Retinol treatment - Paula's Choice

Când am auzit pentru prima dată de tratamentul cu 1% retinol de la Paula's Choice am fost foarte curioasă sa îl încerc. La acea dată produsul nu era disponibil în Europa așa că a trebuit să trag câteva sfori pentru a-l obține. Totuși, nu am avut curajul să investesc 55$ într-o sticluță mare cu 30 de ml și m-am rezumat la o mostră deluxe de 5 ml. Ați spune că e o cantitate mică de produs în acest recipient însă trebuie să vă spun sincer că cei 5 ml au fost suficienți pentru a observa rezultate!
Am folosit acest produs seara după demachiere, curățare și o ușoară hidratare cu un toner (pentru prima etapă am folosit folosesc un lapte demachiant Blanchette din Kaufland, pentru curățare un cleanser Alba Botanica cu lapte de cocos de pe iherb, iar tonerul a fost unul din gama Skin Balancing de la Paula's Choice). L-am aplicat doar în zona de sub ochi, deasupra gurii și puțin pe frunte și am așteptat aproximativ 10-15 minute înainte de hidratarea cu crema de seara (la acest capitol variez între două creme Paula's Choice: Moisture Boost Moisturizer și Resist Anti-Aging Clear Skin Hydrator).

March 17, 2015

Oja zilei: Fine Red Wine de la NYC - NOTD

Până anul acesta nu am fost o mare fană a nuanțelor de roșu însă în ultimele luni această culoare m-a atras în mod deosebit. Mi-am cumpărat diverse nuanțe de la Opi, Flormar și Essence, dar încă nu mi-am vindecat noua manie așa că astăzi vă prezint noua mea ojă NYC în nuanța Fine Red Wine.

Oja de față face parte din colecția Expert Last și promite o rezistență de până la 10 zile (lucru pe care vi-l voi confirma pe viitor). Un strat nu este destul pentru a obține o culoare uniformă, însă două sunt suficiente. Nuanța rezultată va fi un roșu închis care asemenea numelui său ne duce cu gândul la un pahar de vin roșu.


Ce spuneți de această ojă? Sper că vă place! O zi frumoasă!