Pages

October 5, 2013

Produse terminate în septembrie - concluzii

S-a mai terminat o lună, s-a dus și septembrie și încet, încet se duce vara, iar eu va trebui în curând să îmi iau la revedere de la mult iubitele rochițe vaporoase și de la pantalonașii scurți, cel puțin până la anu' în aprilie. Toamna și primăvara sunt sezoanele mele favorite pe insulă deoarece temperatuile sunt suficient de ridicate încât să nu trebuiască să mă înfofolesc, dar se mențin suficient de scăzute în comparație cu zilele căduroase de vară cînd te topești chiar și la 7 dimineața.

Și pentru că septembrie s-au dus și din coșulețul meu cu produse cosmetice pleacă unele produse. De data aceasta ne luîm la revedere de la:
  • Gelul de duș cu piersici albe și nectarine de la Le Petit Marseillais. A fost un gel de duș fructat care s-a terminat destul de repede fiind folosit intens! Deși aroma a fost cam banală pentru gustul meu (amintindu-mi de detergentul de vase cu aromă de piersici) prietenului meu i-a placut mult mirosul, epuizînd repede sticluța din baie. Deși cu întârizere, voi publica zilele ce vine un review al acetui produs.
  • Cleanserul Spumă pt curățare tenului de la Boots și-a dat și ultima pomiță. De fapt, acest produs s-a epuiuzat foarte repede, dar nu l-am aruncat până acum. Despre el v-am povestit pe larg în postarea de ieri (o găsiți aici). A fost un produs eficient, a curățat bine tenul de impurităși și sebum, dar nu m-a convins deoarece mi-a lăsat impresia că usucă tenul mai tare decât alte produse similare și s-a consumat mult prea repede.
  • Șamponul Nicky Clarke. Acespt produs mi-a atras atenția la raionul de cosmetice deși nu auzisem niciodată de această firmă. L-am cumpărat într-un impuls de moment, iar o dată ajunsă acasă, am aflat de pe internet că Nicky Clarke este un celebru hair-stylist britanic. Acesta a ajuns celebru prin aparișile sale media, el coafând vedete în cadrul show-urilor TV. Este cunoscut prin clientela sa celebră, printre care se numără chiar și familia regală britanică, însă imaginea a avut mult de suferit în ultimi ani datorită dependenței de heroină.
    Iar acum, pentru că v-am povestit puțin despre cel ce a creat acest șampon să vă povestesc și despre produsul în sine: șamponul face parte din colecția pentru păr ondulat "Endless Waves" și are o textura ușor unturoasă. Hidratează bine părul uscat, dar nu l-aș recomanda persoanelor cu părul gras deoarece cred că încarcă puțin firul de păr. Punctul slab al acestui produs a fost mirosul... o fi având el un parfum "rafinat", dar care mie una nu mi-a plăcut. Per total, a fost un șampon acceptabil, dar care din păcate nu s-a remarcat cu nimic în mod deosebit. Un tub conține aproximativ 250 de ml și a costat aproximativ 4 euro. Dacă vă tentează produsele Nicky Clarke, acestea se găsesc și pe ASOS.
  • Blasamul de păr Nicky Clarke din aceeași gamă pentru păr ondulat "Endless Waves" și are o textura asemănătoare cu cea a șamponului, însă chiar mai unturoasă. Mi-a plăcut mai mult decât șamponul din aceeași gamă deoarece mi-a lăsat părul fin și mătăsos. Mirosul nu a fost grozav nici în cazul său, iar tubul de 150ml costa tot aproximativ 4e. (scuzați felul în care arată ambalajul, am o apă foarte calcaroasă)
    Nu sunt multe produse, știu, dar pe luna viitoare cu siguranță vor fi mai multe deoarece am de gând să fac puțină ordine la cosmetice și să analizez termenele de valabilitate.

    Voi ați încercat vre-unul din aceste produse? Dacă da, spuneți-mi vă rog ce impresie v-a lăsat :)

2 comments:

Părerea ta este...