Pages

September 30, 2013

Gel de curățare Johnson Face care

În ultimele două luni am introdus în rutina mea de îngrijire cleanserul pentru piele normală și mixtă de la Johnson & Johnson. Mi se terminase cleanserul spumă de la Boots (review aici) și nu aveam răbdare până să îmi ajungă o comandă Paula’s Choice, așa că am apelat la un produs ușor accesibil.

Am cumpărat acest gel de curățare din Carrefour și a costat circa 4,5 euro (aproximativ 20 de lei). Produsul se prezintă ca un gel incolor cu mici particule albastre menite să hidrateze și să reîmprospăteze (mă îndoiesc însă că acest produs ar avea proprietăți hidratante).

Descriere
Volumul său este de 150 ml, cantitate suficientă pentru circa 3 luni de utilizare zilnică, dar evident, acest fapt diferă în funcție de cât de mult produs preferați să utilizați o dată. Eu una prefer să aplic o cantitate cât un bob de mazăre.

În gelul transparent se găsesc mici particule ușor abrazive de culoare roz. Din păcate acestea sunt cam ineficiente deoarece nu își schimbă consistența în contact cu apa (mă așteptam să se dizolve) și se spală de pe față fără a avea vre-un efect.
Ingrediente

Părerea mea
Cleanserul Johnson & Johnson curață eficient tenul, fără a-l usca în mod excesiv. Folosesc acest produs atât dimineața, imediat după ce mă terezesc, cât și seara, după demachiere și pot afirma că elimină cu success sebumul și impuritățile de pe ten, pregătind pielea pentru următorii pași (în cazul meu hidratare și machiaj dimineața, respective exfoliere chimică, antioxidant și hidratare seara).

Concluzie
Cleanserul Daily Essentials este eficient, dar nu extraordinar. L-aș încadra în aceeași categorie cu spuma de curățare de la Boots, deoarece deși ambele produse au fost eficiente, nici unul nu mi-a trezit dorința de cumpăra un nou tub.

Comparație
Este al doilea produs de curățare pe care îl folosesc de la Johnson & Johnson: am folosit în urmă cu ceva vreme cleanserul din gama Bebe (foarte asemănător cu acesta) și nu pot spune că am sesizat diferențe majore între gelul Bebe Young și Johnson.

Ați încercat produse Johnson & Johnson? Ce impresie v-au lăsat? Ce mi-ați recomanda șă încerc de la această firmă?

September 16, 2013

Nuanță perfectă de fond de ten (+review No7)

Cum putem alege nuanța perfectă de fond de ten și un review al fondului de ten "Essentially Natural"


În primavara acestui am eram încercată de diverse întrebări legate de carieră. Nu eram mulțumită de locul de muncă și simțeam că trebuie să fac ceva pentru min, așa că am demisionat și am fugit într-o mini vacanță la Londra. A fost exact ce aveam nevoie, deoarece o saptamână petrecută alături de o prietenă dragă și departe de stresul zilnic mi-au readus chef de viață și mi-au dat putere să o iau de la zero, iar o săptămână mai târziu aveam deja un job nou, mult mai agreabil.

Iar pentru că săptămâna la Londra se presupunea a fi una destinată relaxării, cum să mă relaxez mai bine decât cumpărând cosmetice? Unul dintre lucrurile pe care am dorit să le încerc neaparat, a fost noul aparat conceput de cei de la Boots pentru stabilirea culorii tenului și alegera corectă a fondului de ten. Dacă nu știți la ce mă refer, vă invit să urmăriți reclama la serviciul Match Made Foundation. 

Deasemenea, pe Youtube sunt numeroase filmulețe care vorbesc despre funcționalitatea acestei inovații cosmetice. E am ales pentru voi unul în care Nic de la Pixiewoo demonstrează eficacitatea sa.

September 13, 2013

Kiko - Sugar Mat 639 - swatch

Astăzi vreau să vă prezint o ojă Kiko din colecția Sugar Mat. Nuanța 639 din această linie de vară Kiko, este un oranj cu irizații aurii, iar textura sa este una nisipoasă, asemănătoare ojelor Opi din seria "Liquid sa
nd".

Culoarea este una puternică, oja fiind printre cele mai pigmentate produse întâlnite până acum. Un singur strat acoperă uniform întreaga suprafață a unghiei, dar dacă doriți o culoare intensă și o rezistență mărită, se pot aplica două straturi.

Partea pozitivă a acestei oje este rezistența - Sugar Mat cedând în cazul meu doar după circa 5-6 zile, crăpându-se pe alocuri. În cazul acestei oje, nu am folosit un top coat deoarece mi s-a părut că acesta ar strica farmecul dat de textura nisipoasă, totuși dacă doriți săuniformizați suprafața unghiei, un strat de top coat ar fi binevenit.

Părerea mea: mi-a plăcut foarte mult să port această ojă, dar nu cred că aș mai cumpăra și alte nuanțe din această colecție deoarece suntem la începutul toamnei, iar această textira nisipoasă mi se pare mai potrovită vara, când totul ne duce cu gândul la nisip și mare.

Rezistență marită - așa arată oja după 5 zile de la aplicare

September 12, 2013

Ceai - 12. Royal - Chimen

Vă amintiți că joia era ziua în care îmi plăcea să vă vorbesc despre ceaiuri? Ei bine, astăzi doresc să reiau acest obicei și să vă vorbesc despre o aromă redescoperită în vacanță. De ce spun "redescoperită"? Pentru că atunci când am cumpărat ceaiul acesta și am văzut scris "Caraway" nu am realizat că este unul de chimen. E drept că ulterior gustul și aroma sa m-au făcut să realizez ce este în pliculeț, însă eu credeam că în engleză "cumin" ar fi chimen?! Ei bine, îmi recunosc greșeala! "Cumin" înseamnă chimion, iar "caramay" este chimen. 

Care este diferența? Deși ambele plante fac parte din aceeași familie, chimionul are o aromă mai puternică, fiind mai deschis la culoare și mai mare. Conform Wikipedia, "de la chimen se folosesc în general fructele sau rădăcina, iar de la chimion se folosesc atât semințele cât și fructele". Ca răspândire, chimionul este utilizat ca în gastronmie în Africa de Nord, Orientul Mijlociu, vestul Chinei, India, Cuba și nordul Mexicului. în timp ce chimenul, este folosit mai mult în zona noastră (în special în Europa Centrală și Scandinavia) la condimentarea alimentelor sau la prepararea supelor și cremelor de legume.

Incrediente: chimen 100%.

Mod de preparare: Ce trebuie să știți când faceți un ceai de chimen este să folosiți apă foarte fierbinte (100 C) și să îl lăsați minim 5 minute la infuzat, altfel gustul va fi fad.

Impresii: Pe mine acest ceai mă linișteste. Îmi place să îl consum sear, înainte de culcare alături de o brioșă sau o mică ciocolățică.

De unde? Ceaiul cumpărat de mine este produs în Egypt și mă îndoiecs că s-ar găsi în România. Totuși, chimenul este bine răspândit la noi și cred că îl veți găsi cu ușurință. Dacă aveți semințe în casă puteți realiza o cană de infuzie din circa o linguriță de plantă.

Concluzii: Ceaiul de chimen este cunoscut pentru propriețile antispastice și calmante așa că vă recomand să îl aveți în casă. Combate anemia, tratează gastrita și are un gust plăcut chiar și pentru cei cărora nu le place chimenul semințe în preparate (precum subsemnata).

Surse:



September 10, 2013

Cumpărături din vacanță (haul)

După cum vă povesteam în postarea de săptămâna trecută, Dubaiul este un loc unde se găsesc de toate, pentru toată lumea. Am descopeit magazine pe care nu speram să le regăsesc acolo și cu greu m-am abținut să îmi cumpăr doar câte puțin.

Cea mai mare surpriză, am avut-o când am zărit magazinul NaRaya, un magazin de care m-am îndragostit acum 2 ani în Tailanda. Acest brand deține un lanț de magazine cu gentuțe și accesorii din pânză abosult adorabile. Deși erau nenumărate modele de genți la Naraya, am reușit să mă țin departe de tentații deoarece eu aveam nevoie de o geantă neagră, de calitate, din piele sau dintr-un material ecologic bun și nu de o trăistuță de pânză.

Nu am putut însă să rezist:

September 9, 2013

Lotiune de corp Enliven cu zmeură și măr - review

Salutări dragelor mele cititoare!

De multă vreme nu am mai scris un review și nu aș vrea să credeți că vă neglijez. Deși nu am atât de mult timp liber pe cât mi-aș dori, fac tot posibilul să vă scriu câteva rânduri din când în când. Prin urmare, astări vă voi prezenta o loțiune de corp pe care o folosesc de o bună bucată de vreme.

Loțiunea de corp cu zmeură și măr roșu de la Enliven m-a atras datorită mirosului său fructat. Ador zmeura și de mult îmi doream să testez un produs Enliven așa că în momentul în care am zărit această loțiune de corp la promoție, am cumpărat-o fără ezitări.

Pentru cele ce aud pentru prima dată de acest brand, vreau să vă spun că Enliven  este o companie britanică ce produce cosmetice pentru îngrijirea corpului și a părului. Produsele lor sunt de tip "drugstore" - fiind disponibile în supermarketuri la prețuri modice.

Din punctul meu de vedere, această loțiune de corp este eficientă deoarece intră repede în piele și nu o lasă lipcioasă. Parfumul plăcut persistă câteva ore, iar dacă este să analizăm puțin și incredientele aflate la baza acestei loțiuni de corp, vom observa că parfumul este și singurul iritant din compoziția sa.

Incrediente: Aqua, Paraffinum Liquidum, Glyceryl Stearate SE, Stearic Acid, Cetearyl Alcohol, Dimethicone, Parfum, Rubus Idaeus (extract de zmeură), Pyrus Malus (specie de măr), Carbomer, Triethanolamine (stabilizator de PH), Tocopheryl Acetate (vitamine E), Phenoxyethanol, Methylparaben, Ethylparaben, Butylparaben, Isobutylparaben, Propylparaben, Sorbitol, Propylene Glycol.


Concluzie: dacă vă plac aromele fructate, vă va face plăcere să folosiți această loțiune de corp. Prețul său este modic așa că data viitoare când treceți pe la raftul cu loțiuni de copr, aruncați o privire și asupra produselor Enliven deoarece sunt eficiente și destul de avantajoase.

Prețul acestei loțiuni de corp nu ar trebui să depășească 10 lei. Loțiunea mea are 250 de ml, dar pe site-urile autohtone am vazut un produs similar, la 100 de ml ce era la prețul de 6,5 lei (varianta pentru călătorii -  "travel size").

Ați încercat până acum un produs al acestei firme? Le-ați văzut cel puțin în magazine?

September 7, 2013

The Entertainer Dubai (Vândut!)!

Dubai Marina
Dacă aveți în plan să vizitați Dubaiul, vă recomand să vă cumpărați cartea "the Entertainer"! Aceasta include cupoane 1+1 la toate atracțiile, magazinele, tururile și restaurantele importante din Emirate. 

Eu mi-am cumpărat cartea, am salvat o grămadă de banuți cu ajutorul său, iar acum doresc să o vând deoarece nu am folosit nici măcar 2% din cupoane!

Eu am folosit din carte câte 1 coupon în următoarele locuri:

  • Wild Wadi 
  • Ski Dubai 
  • Fly Dubai 
  • Haagen Dazs 
  • Carluccio’s (restaurant) 
  • Yo Sushi 
  • Chilli’s 
  • Ribs and Rumps 
  • Baskin Robbins 

dar cartea mai conține încă 2 cupoane pentru toate aceste atracții,  plus calte cupoane la Ferrari World, Aquaventure, Wild Wadi, several Desert Safaris, Scuba Diving, Dubai Aquarium, Kite Surfing Lessons, Dessert Driving Courses, Eye of the Emirates, iFly Dubai, Lost Chamber, Palm Jumeirah Monorail tickets, Ski Dubai, Surfing lessons, Dubai tours și multe alte locuri - inclusiv majoritatea restaurantelor și cafenelelor!

Mai jos, câteva poze cu locurile în care vă puteți bucura de reduceri cu ajutorul cărții.
Puteți zbura cu cimularorul de la iFly

Wild Wadi Aquapark
Ski lîn deșert? De ce nu? De la 42 de grade, la doar 3!
Dacă sunteți interesate, vând ambele volume ale cărții (da, sunt 2 volume foarte groase - au împreună cam 1,6 kg) pentru 50 de euro plus transport (8,5 euro în orice stat al uniunii Europene). Prețul său normal, este de 82 de euro+transport. Am vândut carțile :)

Deasemenea, dacă vă interesează o singură atracție, prețul este de 5 euro/cupon (+0,5 transport) pentru atracții & tururi și 3 euro/cupon (+0,5 transport) pentru cafenele și restaurante. Plata se va face prin Pay Pal sau orice alt serviciu de trimis bănuții.

Având în vedere că o intrare la un aquaparc sau distracții similare costa aprox 40-50e/persoană, cartea merită din plin!

September 5, 2013

I'm back!

O familie de elefănței în Craterul Ngorongoro
După o lungă absență, revin cu entuziasmul de a vă scrie. Am fost plecată în vacanță pe încântătoarele meleaguri africane și m-am întros cu multă poftă de viață și dor de voi. Am petrecut 3 săptămâni diferite, dar încântătoare despre care voi încerca să vă povestesc mai târziu, în viitoare postări de călătorie.

În mare, vă voi spune că am fost în Tanzania în safari, îndeplinindu-mi astfel un vis pe care îl aveam de mic copil: de a vedea animalele la ele "acasă". După aceea, am luat pulsul Africii în Zanzibar unde am încercat să mă integrez printre localnici, să mănânc preparatele locale și să mă relaxez privind apusul sub umbreluțe de stuf. Spre finalul concediului, am petrecut 5 zile in Dubai, un loc diametral opus Tanzaniei, facând astfel o miraculoasă călătorie în timp, spun asta deoarece între cele țări pare să fie mai mult de 100 de ani distanță.

Zebrele din Craterul Ngorongoro
Iar în final, bineînțeles, am făcut și cumpărături de vacanță! De la suveniruri lucrate manual până la cosmetice deosebite, am luat de toate și mă bucur nespus de ele!

Am făcut fotogarfii muuuuuulte și încântătoare, însă trebuiesc sortate puțin așa că vă las pentru moment doar 3 imagini din vacanță, urmând ca pe viitor (dacă vă veți arăta interesate) să revin cu mai multe.

Iar pentru că de felul meu sunt mai sensibilă decât mă ține ambiția, m-am întors bolnăvioară și din acest concediu așa că sper că îmi veți mai scuza absența pe blog câteva zile, până mă înzdrăvenesc. Dacă totul va fi ok, voi reveni cât de curând cu o postare despre grozavele cosmetice cumpărate în acest concediu. 

Până data viitoare, vă doresc tuturor o zi frumoasă
Zanzibar, plaja Nungwi - locul cu cel mai frumos apus din lume!