September 19, 2012

Wishlist de toamnă

Am observat că în ultima perioadă acest tip de postări sunt la modă, și de ce să nu recunosc, și eu am în minte un întreg wishlist. Drept urmare, m-am hotărât să îmi aștern gândurile pe hărtie (ma rog, pe tastatură în cazul de față) și să vă povestesc depre lucrurile la care visez în ultima vreme. Scopul postări este să vă arat ce îmi trece mie prin minte în materie de cosmetice și modă însă s-ar putea ca involuntar, să vă dau și vouă idei și să începeți să tânjiți la ceva la care nu vă gândeați până acum. Dacă va fi așa, vă rog să nu dați cu pietre, nu asta mi-a fost intenția!

Dacă în whishlistul anterior vă povesteam că îmi doresc cu ardoare o geantă Paul's Boutique (pe care încă nu o am din păcate), de această dată am pus ochii pe un portofel de la acelaşi designer. Iar din momentul în care am observat că e la reducere, doar la el îmi stă mintea. Portofelul este destul de încăpător şi poate fi purtat şi ca mini gentuţă... iar singura problemă pe care o am acum este că nu ştiu ce culoare ar fi mai potrivită: negru sau argintiu? În mod firesc, aş alege negru, însă am deja o gramadă de accesori negre, dar totuşi... argintiu?! Nu prea îmi surâde. Voi ce spuneţi? 


Tot pe Asos am găsit un clutch crem care mă atrage datorită faptului că are nişte decoraţiuni mici cu pisicuţe! Nu e draguţ?


În materie de cosmetice aveam de gând să vă spun acum cîteva zile cât de tare îmi doresc un produs pentru contouring şi unul pentru highlighting, dar tentaţia a fost mare şi mi-am comandat deja cele necesare în weekend. Mai multe detalii nu voi dezvălui acum pentru că va urma un haul în curând. Aşa că în momentul de faţă dorinţele mele neîmplinite se răsfrâng asupra:

- concealerului MAC Studio Finish cu SPF 35

 - Fondul de ten MAC - Face and Body fondation de 120 ml. Pentru persoanele ce nu folosesc foarte des fond de ten acest produs s-a lansat şi sub forma unei sticuţe de 50 de ml. Eu voi alege totşi varinata de 120 de ml pentru ca diferenţa de preţ între cele două produse este destul de mică. Acest produs oferă o acoperire medie, cu aspect satinat. 
- Deşi am pus în lista de preferinţe deja un fond de ten, mai am în vedere şi Studio Tech un produs ce oferă o acoperire medie cu aspect natural. De altfel, acest produs mi-a fost recomandat în urma testului facut pe site-ul MAC. Voi aţi făcut testul? Nu e unul foarte elaborat, dar dacă sunteţi curioase, puteşi să îl parcurgeţi de aici.  

Dorinţele mele ar mai fi multe, dar acestea sunt prioritare pentru moment deoarece am nevoie de un portofel nou şi de un concealer bunicel. Voi la ce visaţi? Abia aştept să vă văd wishlist-ul!

10 comments:

Adelina Radu said...

involuntar ? sigur ai planuit :)))

Adelina Radu said...

Chiar nu vreau sa fac pe nimeni sa isi arunce economiile pe prostioare despre care le-am vorbit eu :P Cel putin nu asta mi-a fost intentia :)

Adelina Radu said...

Eu intentionez sa incerc concealer-ul healthyMix de la Bourjois :) Cred ca in cazul in care am avea MAC shop in oradea nici nu m-as gandi ce sa-mi cumpar! :D

Adelina Radu said...

E mai bine intr-un fel sa nu ai, tentatie e prea mare! Sunt curioasa cum va fi concealerul de la Bourjois!

Adelina Radu said...

Fdt si concealerul - DA DA DA! :)) 

Adelina Radu said...

De la tine stiu de concealer!

Adelina Radu said...

Clutch-ul arata demential. De cosmetice cred ca vom avea intotdeauna nevoie. :)
Spor la bifat. ;))

Adelina Radu said...

Mă bucur că îţi place clutchul, mersi!

Adelina Radu said...

Fondul de ten Face&Body de la Mac il am de vreun an si ceva si inca mai am din el, mi-a placut, dar te tine groaza de te saturi de el. :) bine eu nu l-am folosit numai pe el.

Adelina Radu said...

a, banuiesc ca tine mult. La 120 de ml nu ma mir. Insa cel de 50ml e mai ieftin doar cu 2-3$ pe situl din state. Voi verifica si la mine cat e diferenta si voi lua decizia pe loc. Cel mai bucur ma aud ca ti-a placut