Nu am să susţin că sunt o specialistă în materie de make-up. Am ajuns să scriu articole despre frumuseţe deoarece sunt pasionată de ceea ce reprezintă conceptul în general. Înainte de a intra în blogosfera de "beauty" şi a întâlni (virtual vorbind) fetele din a căror mâini şi taste iau naştere adevărate demonstaţii şi lecţii de make-up, cunoştiinţele mele de machiaj erau de bază. Ştiam şi foloseam zilnic un fond de ten, un blush, un gloss, însă nu aveam idee ce poveştii se ascund în spatele unui machiaj profesional.
Acum, câteva luni mai târziu, dar cu mai multe cunoştiinţe la activ (după ce am frunzărit blogosfera românească şi internaţională a genului), pot spune că ştiu ce reprezintă o bază de machiaj, una pt pleoape, ştiu diferenţa dintre un corector şi un iluminator, am înţeles de ce e bine să folosesc diverse pensule, ba chiar mă împrietenesc încet cu tuşul (pe care îl antipatizam) şi cu genele false! Iar pe lângă faptul că am învăţat căte ceva despre produsele de mai sus acum nu doar că le cunosc, dar le şi am pe marea majoritate.
Lecţia asta a venit însă nu doar cu avantaje, ci şi cu dezavantaje!
Să începem cu părţile bune: deşi mai am de învăţat să spunem că în sfârşit ştiu şi pot să îmi fac un machiaj de zi / seară ce să nu mă facă să par bătută (la mine machiajul "smoky eye" ieşea un "bruised eye"), totodată am ajuns să înţeleg o discuţie între două blogăriţe de beauty şi să am idee despre tot ce reprezintă produsele sau tehnicile amintite într-o astfel de discuţie (am spus o idee, că detaliile încă mă copleşesc!).
Dezavantajele însă se reflectă strict asupra bugetului şi timpului meu liber! Dacă până acum nu tremuram când vedeam semnul de 20% reducere la MAC, acum nu mai îl pot ignora de nici o culoare! Dacă înainte nu ştiam ce reprezintă produsul X, acum... îl vreau! Ei bine şi tot aşa, timpul meu de odihnă s-a diminuat considerabil: mă trezesc mai repede pt. a avea timp de un machiaj de zi atent, mă culc mai târziu pt că acum am nevoie de mai mult timp pentru rutina de îngrijire (nu mai aplic doar un tonic şi o cremă ci 2 demachiante, o loţiune Y, altă cremă Z, toate astea ca să dau tenului rezistenţa să îndure un ritual de machiaj zilnic).
Dacă merită... nu ştiu încă să vă spun, dar sper din suflet să merite. Răspunsul am să îl aflu în timp de la cei din jurul meu!
Pe rând, am să aduc în discuţie câteva din produsele ce mi-au schimbat "mentalitatea" de beauty pentru a vedea dacă voi consideraţi schimbarea corectă şi/sau benefică.
De această dată vreau să vă împărtşesc bucuria descoperiri unor produse de la MAC despre care voi spre mai pe lung în postări viitoare.
Ce am cumpărat?
- un creion de buze în nuanţa "naked"
- o pensulă de blending (nr. 217)
- o loţiune de curăţat pensuliţele
Am reuşit să încerc doar creionul şi pensula şi sunt foarte încântată!
Mai multe detalii despre ele... în curând!
Foarte frumoase produsele, imi plac toate.
ReplyDeleteSa le folosesti sanatoasa!
eu cred ca se merita atata vreme cat tu te simti mai bine in legatura cu tine :)
ReplyDeleteeu sunt pro machiaj, dar tu nu ai asa de multa nevoie de el.. parerea mea :D
Imi plac produsele de la Mac, mare pacat ca la noi ( la Cluj) nu se prea gasesc! Sa le folosesti sanatoasa! :X
ReplyDeleteIoana