Din nou, am să aduc în discuţie un ceai Lipton, de această dată în varianta Pink Citrus, un sortiment cu grepfrut şi portocale.
Lipton Pink Citrus este o infuzie de plante şi citrice ce îţi revigorează dimineţile somnoroase prin aroma fină de fructe proaspăt culese. Spun asta deoarece mirosul de citrice dat de acest ceai este foarte asemănător cu cel pe care îl simt uneori în dimineţile însorite, mai ales în această perioadă când portocalele încep să se coacă.
Incrediente: Maceşe, coajă de portocală(18,2%),Hibiscus,arome,măr,iarbă de lămâie,coajăde lamaie(1,8%),coajă degrepfrut(0,9%)
Vi s-a întâmplat vreodată să mergeţi hotărâţi/te să cumpăraţi ceva şi să vă întoarceţi cu mai multe lucurui? Sunt sigură că da!
Cred că toată lumea ştie melodia aceea cu "Cine a pus cârciuna în drum"... ei bine, cam aşa stau lucrurile şi pentru mine în ceea ce priveşte magazinele de cosmetice, hainuţe şi acesorii.
Astăzi, mergând liniştită în pauza de masă spre Subway "m-am rătăcit" in Beauty Line (magazin cu produse cosmetice) şi mi-am asezonat obişnuitul sandwich cu piept de pui cu un fond de ten Bio Detox de la Bourjois şi o pensulă oblică de la Barbara Hofmann. A fost delicios :))
Uneori mă supăr pe mine pentru că în loc să mă abţin cheltui banii pe tot felul de lucruri, însă îmi trece repede când realizez că aceste achiziţii mă fac să zâmbesc şi în fond, le merit!
Legat de produsele cumpărate, voi reveni cu review-uri în curând!
Fiind o companie de renume in lumea ceaiului, cei de la Lipton ne oferă o ofertă variată de ceai verde. În acest post am să vă vorbesc despre unul dintre preferatele mele şi anume: Green Tea - Indonesian Sancha Tradition.
Spre deosebire de celelalte variante de ceai verde, acesta este un sortiment mai fin, având un gust mai puţin amărui. Florile de portocal dau o aromă deosebită ceaiului şi transformă această băutura de culoare galben-chihlimbar într-o plăcere rafinată.
Incrediente (preluate din descrierea de pe cutie): Ceai verde 98,8 %, aromă naturală 1,4% şi floare de portocal 0,4%. Din păcate nu ştiu la ce se referă această aromă naturală aşa că vă rog să îmi spuneţi voi dacă ştiţi mai multe.
Astăzi am ales să discutăm despre Lipton - Forest Fruit, varianta cu zmeură, mure şi afine.
Este un ceai fructat, ce dă apei o nuanţă purpuire. Are un gust puternic de fructe de pădure, fiind acrişor datorită afinelor. Îl recomand celor ce preferă ceaiurile acrişoare, fructate, cu miros plăcut.
Acest sortiment nu este singurul ceai de fructe de pădure din coleţia Lipton. În mare majoritate a magazinelor se găseşte un alt sortiment, care e însă mai dulce (şi pe care îl ador). Vezi poză acestuia mai jos, la finalul articolului!
După cum am menţionat într-un post anterior despre pasiunea mea pentru ceaiuri, sunt absolut înebunită după această licoare de fructe şi plante.
Nu sunt băutoare de cafea, rareori înşelându-mi dulăpiorul cu pliculeţe înmiresmate pentru un frappe sau capuccino, dar împărtăşesc tabietul de a savura o băutură caldă şi aromată.
Am văzut că multe dintre voi au ajuns la mine pe blog exact pentru a citi despre ceai, iar de aceea m-am gândit ca pe rând să prezint ceaiurile pe care le savurez. Fie că pe unele le ador sau pe altele le pun deoparte, mă încântă întodeauna o aromă nouă şi voi împărtăşi experienţa cu voi.
Dacă vă plac şi vouă ceaiurile, vă invit să îmi citiţi articolele ce vor urma despre acesta, în speranţa de a descoperi împreună bautura caldă perfectă.
Cum să nu te bucuri de reduceri când găseşti lucurui superbe? La început de februarie mi-am cumpărat această rochiţă de la Mango în care mă simt foarte bine. Daca vă place, vă recomand să vă grăbiţi pt. că stocul reducerilor este pe sfârşit, iar preţul ei este foarte bun! O prietenă ce a văzut-o la mine şi a dorit să îşi cumpere şi ea, însă în magazilele de la noi din oraş deja nu se mai găseşte. Detaliile le găsiţi aici.
Astăzi am văzut pe peretele (Facebook) unei prietene postată o piesă de-a lui Armin Van Buuren şi m-am găndit să împărtăşesc cu voi una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale. Pentru cei care nu mă cunosc el este unul dintre artiştii mei preferaţi, iar în playlistul meu îl găsiţi alături de nume precum Fedde Le Gande, Tiesto, Paul Van Dyk, David Guetta şi muuulţi alţi. Acesta este genul meu de muzică preferat, dar ascult şi alte genuri, piese ale artiştilor de la noi (Smiley, MoRandi, Antonia, Ellie White, Alex, Dan Bălan, Şuie Paparude, Roa) sau de afară (Adele, Andain, Alicia Keys, Jessie J, Rihanna, LMFAO, Katy Perry, One Republic, Kelly Rowland, şi de ce nu Dub FX - e cu siguranţă un artist!).
La polul opus găsiţi latino-ul (care mă plictiseşte teribil, deşi nu îl urăsc) şi toate piesele super la modă cântate de Sak Noel, Michel Telo, Pitbull (care latră oribil însă este salvat de colaborările cu artişti buni), Don Omar, Sean Paul, Inna şi mulţi alţi care pe mine mă lasă foarte frumos spus... rece (recunosc, pe unele le detest de-a binelea!).
Dar hai să încheiem articolul într-o notă veselă şi să mai ascultăm o piesă pe care poate nu o ştiţi însă mie îmi inspiră varăăăăăăăăăăăăă:
La final, fiindcă veni vorba de vară vă împărtăţesc piesa verii trecute:
Bună dragelor, astăzi vreau să vă vorbesc despre loţiunea pentru picioare "Pied de pepper" de la Lush.
Stocul meu de produse pentru picioare era pe sfârşite aşa că m-am gîndit să achizişionez această loţiune. Deaorece până la acel moment nu experimentasem decât spumentele si săpunurile de la Lush, am vrut să încerc şi un alt produs pentru a vedea cum se comportă.
Pe site-ul australian al Lush (mi s-a părut descrierea mai bună decât de pe cel românesc) am găsit următoarele:
"Soothing, spicy foot cream. Pied de Pepper is a spicy cream for your feet and it would definitely come in handy after a long walk in a hot desert. Clove bud, cinnamon leaf and ginger essential oils soothe your muscles, stimulate your circulation and ease aches. It's also excellent in cold weather for people who have cold extremities and like to warm their feet up on yours."
Deși ziua mea este abia mâine, am avut invitați în acest weekend și
le-am pregătit un tort de ciocolată pe care l-am decorat cu căpșuni
delicioase! Rețeta acestui tort festiv delcios o am de la tatăl meu (cel
mai bun bucătar/cofetar din lume!! - nu asta e meseria sa, e doar o
mare pasiune), iar dacă veți fi curioase am să o public pe blog. Vă ofer
și vouă o felie din gustosul meu tort!
Mâine am să public
un articol cu minunatele cadouri primite, dar până atunci am să vă
dezvălui un mic secret: am în sfârșit prima mea pensulă de la MAC!
Probabil că şi voi aţi auzit de pericolul reprezentat de clorhidratul de aluminiu în antiperspirantele pe care le folosim zi de zi. Consternată de această problemă am încercat să găsesc un produs bun, eficient, care să mă poată proteja de mirosul neplăcut de transpiraţie fiind blând cu pielea şi protejându-mi sănătatea şi am descoperit deodorantul Crystall.
Dacă la început am fost puţin sceptică, acest deodorant s-a dovedit a fi exact ce aveam nevoie. Este natural, nu are aromă şi mă protejeza de mirosul neplăcut. Am folosit acest produs atât pe timp de iarnă, cât şi pe timp de vară şi având în vedere verile caniculare din zona în care locuiesc, aş putea spune că a făcut faţă cu brio.
Acest produs este de fapt un cristal de sare care aplicat pe piele împiedică formarea mirosului neplăcut al transpiraţie, permiţând în acelasă timp pielii să respire. Mai exact: transpiraţi, dar nu miroase. După cum ştiţi este sănătos să transpiri, iar faptul că unii compuşi ai antiperspirantelor clasice împiedică acest proces ar trebui să ne îngrijoreze.
Personal, cunosc prietene care au avut probleme de săntate datorită efectelor nocive ale produselor pe bază de aluminiu, fiind chiar suspecte de cancer (datorită nodulilor formaţi la subraţ), iar doctorii le-au recomandat deodorante naturale. Primul pe care l-am încercat a fost deodorantul cristal de la Balea, însă deşi sunt o mare fană a acestei mărci, m-a dezamăgit nefăcînduţi cu adevărat efectul. În cele din urmă am descoperit acest produs şi sunt foarte încântată de el.
Avantaje:
Preţ bun
Produs eficient
Durata de viaţă mărită (utilizabil minim 6 luni)
100% natural
fără miros
lasă pielea să respire
nu lasă urme
excelent pentru bărbaţi (prietenul meu îl foloseşte zilnic)
Dezavantaje:
Dacă nu sunteţi foarte atente şi nu îl aplicaţi pe pielea curată sau folosiţi haine care au fost deja purtat (chiar dacă acestea nu sunt murdare, dar sunt impregnate de sudoare) poate apărea mirosul de transpiraţie.
În cazuri extreme trebuie reaplicat spre sfărşitul zilei pentru a fi eficient pe tot parcursul acesteia
Trebuie umezit înainte de aplicare (pe mine nu mă deranjeză însă)
Spray: Pentru cele ce preferă un deodorant spray, dar cu aceleaşi benefici, vă recomand
De unde: Eu l-am comandat de aici. Pentru cei ce vor să facă de pe acest site comanda (eu nu am găsit mai ieftin în alt loc), folosind codul ADU995 puteţi beneficia de o reducere de 5$ din totalul comenzii.
Iherb.com livrează în România, iar taxele de livrare încep de la 4$ (preţurile diferă în funcţie de curier şi greutatea coletului). Eu am ales DHL şi am plătit mult mai mult (în jur de 20e) deoarece varianta prin poştă normală nu este disponibilă în Cipru, pe lângă care mi s-a cerut 30 de euro taxa vamală pentru licenţă de import (deşi am luat doar câteva produse şi nu intenţionam să le vând). Din fericire însă în România nu se plătesc aceste taxe. Am mai multe prietene care şi au comandat produse de pe acest site şi nici una nu a plătit aceste aberaţii la ridicarea coletului de la poşta română sau DHL.
De ceva vreme, mi-am cumpărat şi eu o paletă cu 88 de culori în genul celora despre care aşi citit şi pe alte bloguri. A costat putin peste 10euro şi deşi este un no-name, are culori deosebite pe care abia aştept să le încerc pentru ca încă este intactă!
Am preferat să nu investesc prea mult întro paleta mai scumpă fiind începătoare în arta machiajului. Îmi place să încerc culori noi, să adopt idei noi şi mi-ar părea rău să folosesc produse scumpe pe care sa le şterg imediat după aplicare.
V-ar interesa mai multe detalii despre această paletă? Dacă da, pot să fac pt. voi un swatch, review şi vă pot da mai multe detalii despre cum am achiziţionat-o!
Am descoperit în urmă cu un an ojele franțuzești de la Leciel la recomandarea unei vânzătoare de la raionul de cosmetice din Debenhams. Îmi doream o ojă bună, rezistentă și cu o coloare plăcută. Astfel am cumpărat acest mov pal care îmi place foarte mult - nuanța Thistele și care rezistă bine și astăzi. Nu am folosit-o foarte des, dar îmi place că nu s-a uscat având în vedere că am cumpăratul în vara 2010.
Oja Pastel am cumpărat-o din regiunea turcă a Ciprului de Nord de la un magazin cu... de toate!
Iar acum, pentru această manichiură am folosit o bază de la Flormar (nuanța 301), pe suprafața
unghiei nuanța 81 de la Pastel, iar pentru french nuanța 765s Thistele de la Leciel.
Bună dragelor! Pentru că se apropie ziua mea, m-am gândit să îmi fac un wish list pentru că cel de Craciun a avut mai mult decât efectul scontat. De data aceasta însă, nu îmi doresc prea multe lucruri, dar am să amintesc câteva pentru a uşura munca celor ce se gândesc cu panică la ziua mea de naştere (citez "Nu ştiu ce aş putea să îţi iau!?! Eşti aşa pretenţioasă!!") Prima pe listă este crema "All about eyes" de la Clinique. Îmi doresc de foarte multă vreme această cremă de ochi şi simt eu că de data aceasta voi avea ocazia să o încerc.
Fetelor, maine seară sunt invitată la o petrecere cu tematica "anii 80", însă nu am idee ce să îmbrac! O prietenă îmi spunea să îmi întind părul şi să îmi pun o bentiţă peste, iar ca ţinută sa port o fustă si nişte jambiere, dar placă de întins părul nu am şi nici jambiere (deşi am nişte ciorăpei până la glezne dintr-o ţesătură mai groasă).
Eu mă gândeam la colanţi, fustă din volane peste, părul prins în cordeluţă şi încălţăminte colorată. Credeţi că ar merge?
Voi ce îmi sugeraţi?
Update: La această poastre, urma să fac un update după petrecere, ca să vedeşi cum a fost, dar am avut o problemă şi am pierdut toate pozele de pe card (şi nu am putut să le recuperez cu "recovery")! Îmi pare atât de rău de ele :( Totuşi am să reîmbrac acea ţinută într-o zi şi am să fac un Look of the Party pentru voi!
Vă spuneam într-un post anterior despre noile mele produse de îngrijire de la Lush. Astăzi, a venit rândul să vă povestesc despre pastila efervescentă pentru faţă "Token to the forest Gods".
Această pastiluţă de culoare verde are la bază uleiuri de grepfruit, portocală şi neroli. Pentru utilizare se dizolvă într-un vas cu apă călduţă sau se poate folosi chiar apă fierbinte pentru a face o baie de abur feţei (ceea ce am realizat abia după utilizare). Eu am folosit pastila în apă calduţă, deci nu am avut parte de vaporii pe care îi aşteptam, iar pentru aplicare am folosit o compresă de bumbac (vată medicinală). După ce am tamponat bine cu apa rezultată toată faţa, am şters tenul cu un prosop curat. La final am realizat că mi-a lăsat pielea incredibil de catifelată.
Prezentarea Lushusa.com: Our tokens to the forest deities are green, fizzing toner tabs with uplifting grapefruit, sweet orange and neroli oils. They were inspired by the Finnish tradition of enjoying a hot steam in the sauna to open up the pores.You can use these for the uplifting aromatherapy, or you can use them as a skin toner.