În urmă cu mai bine de o luna, vă anunţam că fac parte din bloggeriţele ce vor experimenta vopseaua Palette Coulour Mousse. Eram deosebit de încântată şi de entuziasmată de acest fapt şi abia aşteptam să vă scriu despre această vopsea şi rezultatele pe care urma să le am cu ea însă... spuma-vopsea Palette m-a dezamăgit şi am tot amânat acest post în speranţa că mi se v-a deschide culoarea părului şi am să va pot istorisi mai bucuroasă despre experienţa mea cu Palette.
Prima impresie: Am primit vopseaua cu puţin înainte de Crăciun ceea ce m-a bucurat peste măsură deoarece aveam nevoie să mă vopsesc înaintea sărbătorilor. Coletul a sosit repede prin curier şi a fost foarte bine împachetat şi însoţit de documentele Campaniei Palette.
Am privit cutia şi am observat că nuanţa este puţin mai închisă decât credeam, însă am stat liniştită: cei de la Palette îmi recomandaseră această nuanţa în urma unui mic chestionar-test în care îmi exprimasem dorinţa de a alege un blond închis-şaten deschis aşa că trebuia să fie culoarea aleasă.
Am desfăcut prima cutie (mie de obicei o singură cutie de vopsea îmi e suficientă), am citit bine instrucţiunile şi m-am pus pe treabă.Am luat emulsia fixatoare, am pus-o în shaker, iar peste ea am pus publerea colorantă. Am închis bine shaker-ul şi am agitat. Conform instrucţiunilor, recipientul trebuie agitat de 40 de ori, însă deoarece am observat prin capac mici cocoloaşe de pulbere nedizolvată am agitat de mai multe ori. Din păcate nici acest lucru nu a fost suficient, aşa că am amestecat bine spuma cu ajutorul unui piaptăn pentru a omogeniza mai bine pulberea (totuşi, au rămas destul de multe cocoloaşe).
O dată obţinută spuma mult dorită am simţit şi eu aroma de căpşuni care însă nu m-a dat pe spate. Am observat că mai toate fetele ce au testat vopseaua au spus că au fost cucerite de această aromă, ei bine vopseaua miroase a căpuşuni, însă se simte parfumul acela dulce-artificial de căpşuni pe care îl regăsiţi la guma de mestecat cu această aromă şi nici pe departe mirosul proaspăt la care te gândeşti când vorbeşti despre acest fruct. Aroma aceasta a reuşit să acopere în mare parte mirosul de amoniac însă nu complet, acesta simţindu-se chiar dacă nu la fel de pregnant ca la alte vopsele.
Partea cea mai uşoară a fost aplicarea. Consistenţa spumoasă permite aplicarea fără mari bătăi de cap, astfel, vopseaua fiind de preferat dacă trebuie să vă vopsiţi singure. Deşi spre final, am observat destul de multe cocoloaşe de vopsea nedizolvată în cutie, am încercat în măsura în care a fost posibil să aplic tot produsul.
Conform instrucţiunilor, vopseaua se ţine 30 de miunte. Fiind foarte speriată să nu îmi iasă o nuanţa prea închisă după doar 29 de minute (cu un întreg minut mai repede :)) ) eram cu duşul în mână şi înlăturam vopseaua de pe păr.
M-am spălat de 2 ori cu şampon, am folosit balsamul din pliculeţul venit cu vopseaua (care mi-a plăcut) şi mi-am făcut curaj să ma privesc în oglindă....... dar: eram brunetă! Mare mi-a fost dezamăgirea să observ această schimbare dramatică de culoare cu atât mai mult cu cât nu îmi doream deloc să mă fac vreodată această nuanţă. Din păcate feteleor, am fost atât de ofticată că nu mi-am făcut poze după vopsire, dar am ales pentru voi nişte fotografi personale făcute în zilele următoare (că tot venea Crăciunul şi urma să ne facem poze de familie).
Înainte:
După:
Probabil în pozele de "după" arat puțin mai ok, pentru că în cele de "înainte" nu eram deloc aranjată/machiată - să îmi fie cu iertare, eram în concediu, dar ideea este să observați diferența de nuanță a părului.
Acum, la aproape o lună de la vopsire nuanţa s-a mai deschis, iar eu m-am acomodat cu această nouă culoare. Unii îmi spun că îmi stă bine, dar să fim serioşi, eu am impresia că par mai în vârstă, iar nuanţa închisă îmi acentuează cearcănele (pe care şi aşa îmi e atât de greu să le maschez!).
În final, să recapitulăm caracteristicile acestui produs: este o vopsea permanentă sub formă de spumă ce permite o aplicare uşoară.
Pro:
- se aplică uşor,
- mirosul de amoniac nu se simte foarte puternic
- culoarea rezistă (deşi îşi pierde din intensitate)
- balsamul inclus in cutie a dat o strălucire frumoasă părului
- nuanţele de pe cutie/cataloage nu corespund cu rezultatul
- pulberea nu se omogenizează bine cu emulsia
- parfumul (mie personal) nu mi-a plăcut
- culoarea îşi pierde încet din intesitate (yey - în cazul meu!)
Aş recomanda acest produs? Nu sau doar dacă sunteţi sigure că nuanţa aleasă este cea dorită (dacă spre exemplu aţi văzut-o la cineva). În cazul în care nuanţa e bună s-ar putea să vă placă consistenţa spumoasă a acestui produs şi uşurinţa cu care se aplică.
Preţul: este în jur de 18-19 lei, dar se poate găsi chiar mai ieftin. Eu am văzut vopseaua acum câteva săptămâni la promoţie într-un hipermarket (era în jur de 12 lei).
Voi ați ăncercat Palette Colour Mousse? Sper că ați avut reultate mai bune decât mine! Adevărul e că dacă mi-aș fi dorit să fiu brunetă nu cred că aș fi fost foarte dezamăgită.
Voi ați ăncercat Palette Colour Mousse? Sper că ați avut reultate mai bune decât mine! Adevărul e că dacă mi-aș fi dorit să fiu brunetă nu cred că aș fi fost foarte dezamăgită.
1 comment:
Nu esti singura.Eu eram satena deschis, am primit spre testare nuanta 800 blond deschis .Si ce Crezi?Dupa ce m-am vopsit am iesit o nuanta de portocaliu spre roscat, (toata viata am urat roscatul).Cat despre culoare nici la mine nu a rezistat .Dupa 3 saptamani am revenit aproape in totalitate la culoarea mea initiala.Acum sunt iarasi satenaaaa
Post a Comment