România - Te iubesc!

Iniţiativa PRO TV din acest an intitulată: „De ce iubesc România?” m-a surprins în mod deosebit şi de aceea m-am hotărât să dezbat şi eu acest subiect într-o zi de mare sărbatoare pentru poporul nostru.

Nu voi spune că iubesc România pentru ca e ţara în care m-am născut, pentru că e de la sine înţeles. Îmi iubesc ţara pentru tot ce a făcut pentru mine, tot ce mi-a dăruit. E adevărat că am plecat din ţară când viaţa mi-a oferit şansa pentru că doream să dovedesc de ce sunt în stare, doream să evoluez profesional mai mult decât simţeam că pot acasă. Nu îmi pare deloc rău pentru decizia luată! În mai puţin de 2 ani am reuşit să acumulez experienţă şi să ajung la un nivel la care mi-ar fi luat mult mai mulţi ani în ţară având în vedere că domeniul meu de activitatea e prea puţin dezvoltat la noi.

Consider că sunt pe drumul cel bun pentru că ştiu că îmi voi atinge şi cele mai măreţe visuri, însă niciodată nu mi-a trecut prin gând idea de a sta departe pentru totdeauna. România este casa mea, este singurul loc în care vreau să îmbătrânesc, să îmi cresc copii, să trăiesc!

Dacă nu aş fi fost născută în România, probabil că viaţa mea ar fi fost altfel. Ţara m-a format, mi-a dat educaţia, valorile, concepţiile şi ambiţia ce mă defineşte ca om. Sunt ceea ce sunt pentru că m-am născut pe plaiurile mioritice.

Am auzit de nenumărate ori cuvinte de critică la adresa statului de la cei din jurul. Am crezut şi eu pentru o bună bucată de vreme că afirmaţiile “ca la noi la nimeni” sau “numai la noi se poate aşa ceva” ar fi adevărate, dar viaţa mi-a dovedit contrariul. În călătoriile din ultimii ani am vizitat state mai mult sau mai puţin dezvoltate economic în comparaţie cu România şi am constatat următoarele: noi ne plângem veşnic de condiţia noastă pentru că ne comparăm doar cu cei mai buni, dar chiar şi elita, exceleză doar la anumite categorii. Ar trebui să luăm exemplu de la aceste state şi să încercăm să ne perfecţionăm, nu doar să blamăm.

Prin comparaţi am observant că “alţii” au probleme în faţa cărora ţara mea câştigă vehement. Se vorbeşte de mizeria de la noi, dar ţările arabe şi asiatice sunt containere ambulante. Se vorbeşte de sistemul sanitar, dar am să vă spun că eu aici nu am curajul să mă duc la un medic de stat pt. că e chiar mai rău decât la noi. Se vorbeşte de calitatea slabă a educaţiei, dar cultura generală a unui tânăr englez e egală cu cea a unui şcolar autohton (Cine a avut şansa să aibă o discuţie banală cu un străin de rând s-ar putea să se fi izbit de aceleaşi probleme). Se vorbeşte de violenţă, hoţie, dar nimeni nu spune că în ţările occidentale e la fel (şi nu mă refer la delictele comise de emigranţi);

Se vorbeşte destul depre părţile rele, dar eu văd ce e mai bun în România. Văd că ascensiunea economică e mai puternică decât cea a altor state dezvoltate, văd că sectorul intern privat evolueză încet, dar sigur pe piaţa europeană, văd că educaţia noastră e apreciată şi afară, văd că românul de rând are maniere, jenă si bun-simţ (credeţi-mă, mulţi nu au tangenţă cu noţiunile acestea). În cele din urmă văd că românii au o ambiţie de fier, o dorinţă arzătoare să îşi depăsească situaţia şi să adere la o condiţie mai bună.

Vreau ca pentru un moment să încercaţi să nu mă contraziceţi şi să vă gândiţi la ce are ţara noastră mai bun… şi să încercaţi să credeţi în ea.

Pentru cei ce au plecat din ţară şi nu vor să se mai întoarcă: nu v-a învăţat încă Biber că “never say never”? Pentru ceilalţi „don’t stop believing”!

Ştiu că suntem diferiţi şi fiecare vede lumea în felul său. Celor ce cred altceva, le respect opinia, dar eu aştept cu emoţia ziua în care mă voi întoarce în ţara natală pentru todeauna, o iubesc!

De 1 Decembrie vreau să urez „La Mulţi Ani” nu celor născuţi sau crescuţi în România, nu celor ce au această cetăţenie ci tuturor celor care sunt în suflet români!