Muncă de
femeie/ Muncă de bărbat
 |
| Sursa foto: lovestruckguru.com |
Întodeauna m-au
deranjat aceste două sintagme. Nu mă declar o feministă convinsă, însă cred cu
tărie în egalitatea dintre sexe. Cred că nu este nimic ce noi ca femei putem
face, iar bărbaţii nu şi vice-versa. Ştiu că mulţi nu mă vor aproba, însă îmi
susţin vehement puctul de vedere.
Acum câteva
săptămâni, discutam cu o prietenă despre ultimul reâncensământ ce a bătut la
uşa României. Andrea îmi spunea atunci despre o întrebare „vitală” pentru
statisticile naţionale: cine este capul familie dumneavoastră?
Aşa cum a punctat şi ea în articolul
acesta, întrebarea este ilogică şi lipsită de bun simţ în secolul 21, când
femeile muncesc cot la cot cu bărbaţii iar cuplurile îşi împart atribuţiile în
funcţie de cine are mai mult timp să facă X lucru nu cine e mai puternic sau în
stare să îl facă.
Forţa fizică
astăzi nu îşi mai are importanţă în afara sălii de sport aşa că nu înţeleg de
ce unii dintre noi se mai ghidează astăzi după noţiuni învechite? Pe mine mă
scoate total din sărite afirmaţia „asta e treabă de bărbat”!
Iar acum să vă
explic de unde a pornit înverşunarea aceasta în mine: astăzi la noi în birou e zi de făcut bradul.
Vinerile sunt
relativ lejere la noi la muncă, aşa că jumătatea creştină a firmei şi-a luat în
serios atribuţia de a decora biroul conform principilor religioase. La un moment
dat, am decis să punem arhicunoscutul pom de Crăciun pe o mică măsuţă, pt. a se
vedea mai bine. Când să pun mâna pe brăduţ pt a realiza mega-operaţiunea, sunt
oprită de o colegă prin afirmaţia: „nu, nu îl atinge! asta e treabă de bărbat, mă duc să chem
pe cineva!”. Normal că am ignorat-o şi până să vină masculul, am mutat eu „colosul” artifical (de cca 4-5 kg) pe măsuţa respectivă. Ţin să menţionez că nu
am făcut hernie în urma acestei operţiuni , deşi dacă stau să ma gîndesc, m-am
antrenat în secret la sală pentru operaţiunea „bradul”!
Iar pentru că
povestea nu ar fi îndeajuns de savuroasă dacă s-ar termina aici... a sosit
masculul! Intimidată de ferocitatea sa (cam pute’ – să îmi fie cu iertare), i-am cedat dreptul de a face parte din operaţiunea „bradul”.
Dânsul a considerat că măsuţa noastră e prea înalta, prea nu ştiu cum, iar cea
din biroul său e mai bună (veşnicul complex)! Aşa că i-am cedat locul, lasîndu-l
să îşi exercite forţa. Dar dânsul, ce face? Când să pună mâna pe brad: îl apucă inteligentu’ tare de mijloc (FIY –
brazii artificiali de calitate proastă au un mecanism de susţinere cam
deficitar) şi-l zgâlţîie bine de se desface tot pomul artificial şi îi pică în
cap! A trebuit să desfacem iar bradul şi să îl refacem... el stricase tot!
Scuza sa a fost că nu e creştin şi e primul brad de Craciun pe care pune mâna...
dar eu vă spun că prostia nu are religie.
În final, vă rog a nu se
înţelege că am ceva cu sexul masculin. Ador bărbaţii din viaţa mea: tati meu e un
super-erou, iar iubitul... cel mai bun iubit din lume (dar asta e altă poveste).
Singurul lucru care mă enevrează sunt stereotipiile acestea învechite. Eu ştiu
că nu pot să cer pre mult de la o naţie care încă îşi acoperă nevestele de zici
că-s costumate în luptătorii ninja – că de abia le vezi ochii – , da’ totuşi..
cu mine nu vă merge!
